Cronica
Arhiva
GuestBook

Login

"U"ser:

Parola:

Nu ai cont? Click aici.

Ai uitat parola? Click aici.


« »

19 Martie, 2012

Cronica bestială de la deplasarea cu fetele

Așa cum știe tot poporul, meciul de sâmbătă cu Petrolul s-a disputat doar în fața doamnelor, domnișoarelor și copiilor sub 14 ani, hotărâre a Comuniunii Europene rezultată în urma unui scandal de la Petrolul - Steaua, de anul trecut!

DE PARCĂ DACĂ AR FI PERMIS ȘI ACCESUL PENSIONARILOR PESTE 80 DE ANI, AM FI VĂZUT OCTOGENARI DÂND CU TORȚE ȘI CU FUMIGENE, FIX!!!

Așadar, povestea poate începe. Este o poveste cu și despre domnișoare, căci - dacă statele lumii ar fi conduse doar de lady's - n-ar mai exista războaie, ci doar țări supărate, care nu și-ar mai vorbi între ele :p

Ora 9, platoul Sălii Sporturilor:

14 domnișoare, alături de doi șoferi ce urmau să facă schimbul la condus, de parcă noi am mers în Spania la căpșuni, plus doi suporteri grijulii, vechi ziariști, încă de pe vremea Scânteiei și-a Făcliei, s-au îmbarcat într-un microbuz de 17 locuri! Și, dacă știți matematică, rezultă că am mers 18 persoane pe 17 locuri, no acuma ghiciți cine-o stat pe taburete!!! CARE PRIN SIGHIȘOARA S-O RUPT, TRĂZNI-L-AR!!!

CĂ NU SE MAI FAC LUCRURI DE CAMPING DE CALITATE ÎN ȚARA ASTA!!!

Și-am pornit. Expediție unicat! La meci în care bărbații sunt interziși pe stadion, iată că suporterii Universității Cluj și-au trimis reprezentantele să fie alături de "U", la o distanță de 400 de kilometri! Lăudabil, doamnelor și domnilor! Și, așa cum a scris presa, de scris în cărțile de istorie ale "Șepcilor-roșii"!

Și ce frumos e să pleci la drum pentru "U", alături de 14 reprezentante ale sexului frumos, echipate cu fulare alb-negre și steaguri tricolore! De vis! Cu astea rămânem, cu deplasările astea... cu amintirile de la Câmpia Turzii când fugeam pe străzi, cu bețiile din Timișoara, cu zăpușeala din Râmnicu Vâlcea, cu drumurile spre Mioveni...

Și ce frumos ar fi să aibă și fotbaliștii puritatea suporterilor, ce frumos ar fi...

Iată componența microbuzul, cu liniuță, ce-o fost la Ploiești:

- la volan, șoferul.

- lângă el, alt șofer.

- lângă el, Don Cotârlă, percutant ziarist la cunoscutul ziar "Plopilor Azi", dar și corespondent la "Săptămâna în Plopilor".

- pe cele două locuri din spatele șoferului, Dona Piti și Dona Andra.

- în spatele lor, Dona Vicky Victoria Beckham și Dona Camy.

- pe locurile următoare, Dona Sonia și Dona Diana.

- în spatele lor, Dona Gabi (cunoscută în cronicile din 2005 și 2006 ca Dona Adnana) și Dona Lore de la stand.

- pe locurile următoare chiar pe ultimul rând, deci la peluza microbuzului, Dona Alina specialistă în remi și Dona Ioana Câmpeanu, nepoata lui Remus Câmpeanu.

- pe taburete chiar pe culoar, Don Sheriff, corespondent la cunoscutul bilunar "Formula AS"!!!

- pe rândul din spate din dreapta microbuzului, că pe partea dreaptă microbuzul n-are decât un loc, a stat Dona Alina de la Rompetrol, prietenă cu Napy, alias Napy Fumigena, pe numele ei real Nap!

- în fața ei, Dona Dana Oprișan Fotografy cu un aparat foto mai mare decât microbuzul.

- în fața Donei Oprișan, Dona Jo.

- în fața Donei Jo, Dona Napy.

CRE' CĂ AM UITAT O FATĂ!!!! CINE O MAI FOST, FETELOR??? NO, ALEA TAMPOANE PESTE GURĂ CE-ȘI IA CRONICA BESTIALĂ DE NU SCRIEM DE FATA UITATĂ, APĂI AIA O VINIT DEGEABA???

Nu, îi ok! La o numărătoare mai atentă, dau 14 fete, doi șoferi și doi reprezentanți ai pixului!!!

Predominau blondele. Roșcate foarte puține, șatene la fel de puține. Când ne-am dat jos în Câmpia Turzii la Penny Market, că au și ei Penny Market, ce credeți, se uita lumea la noi de parcă eram Lotul Olimpic de Gimnastică Ritmică!!!

Știți cum îi sâmbăta dimineața în supermarketuri, nu? Lumea-și umple coșurile cu de toate: ulei, zahăr, cartofi, carne, sucuri, absolut de toate! Vreți să vedeți ce cumpărături am făcut noi? Priviți fotografia de mai jos:

Cu aceste produse legumicole la bord, am pornit mai departe! ȘI CINE-O ZIS CĂ LA FETE NU LE PLACE BEREA, MAI ARE DE FĂCUT O DATĂ ȘCOALA VIEȚII!!!

Apăi noi, obișnuiți în deplasări să merem cu ocazie sau cu trenul pă blat, iată-ne acum cu destinație sigură, într-un microbuz plin de perle feminine, la un moment dat am avut impresia că mergem la ceva majorat!!!

Vreți să citiți discuție pe microbuz? Bun. Considerăm că răspunsu-i da!

" - Don Sheriff, vrei un măr?"

" - Ce să vreau?"

" - Un măr..."

" - No bine, vreau."

" - De care?"

" - Cum de care tu?"

" - Păi de care, galben sau roșu?"

BĂTAIE DE JOC!!! NICI VORBĂ DE FANE TROTIL, EL N-O FOST CU NOI ÎN DEPLASARE, DAR PROBABIL CĂ DEJA V-AȚI DAT SEAMA!!! CINE-I FANE? CĂ V-AM PROMIS ÎN CRONICA TRECUTĂ CĂ VĂ SPUNEM: FANE TROTIL ÎI FELEA DE ȚUICĂ DE PRUNE!!!

ȘI O LIPSIT FANE, CĂ EL N-AVEA VOIE LA MECI DACĂ NU-I ZIARIST SAU FATĂ SAU COPTIL SUB 14 ANI!!!

Api ce deplasare îi aia în care-mi căutam țâgările în geacă și pică ceva de sus și întreb "FETELOR A CUI ÎI FARDUL SAU PERIA SAU CE CHRISTOS DE RIMEL ÎI ĂSTA?!?!?"

În Pădurea Bogății, după Rupea și înainte de Brașov, oprește toată lumea și nu știm de ce! O ospătăriță cu doar un canin în gură ne-a întâmpinat amabilă, că o făcut o față când ne-am așezat, de parcă am mers să mâncam pe gratis! Da' adevăru'i că singurul ei dinte strălucea în bezna din gura ei, deci nota zece!!! UNU SINGUR, DA' ULTRAS!!!

Normal că eu mi-am comandat o porție de cartofi prăjiți cu 17 mititei, un laboș de muștar și-un tir de pită!!! Văzând acest lucru, fetele nu s-o lăsat mai prejos și și-o comandat și ele porții de cartofi prăjiți și cefe la grătar, gordoane blu și șnițele pane!!!

NO, ȘTIȚI CARE-I AVANTAJUL SĂ MERI NUMA' CU FETE ÎN DEPLASARE??? PĂI ELE O MÂNCAT UN SFERT DIN PORȚIA DE CARTOFI ȘI-O BUCĂȚICĂ DE CEAFĂ SAU DE ȘNIȚEL ȘI RESTUL LE-O RĂMAS ÎN FARFURIE! GHICIȚI RESTUL CINE LE-O MÂNCAT?

Am fost într-un microbuz de mai mare minunea!!! Știți de ce?? Când îți era lumea mai dragă și nenea șofer prindea 100 de kilometri pe oră, îi murea motorul!!! Prima dată o fost șocant, s-o oprit toată lumea din vorbit, inițial am crezut că suntem în troleu și s-o luat curentul, dup aia ne-am dat seama, ni că i-o murit motorul, da' oare are motor? Auzim o fată în spate spunând cu voce tare " - Orice s-ar întâmpla, să știți că vă iubesc..." Alea filme negre ... oare nu era mai bine cu ocazie? Un TIR totuși face și Europa, îi altfel!!!

Excepțională o fost și faza când, de pe Valea Prahovei, începe să-i sune telefonul lui Don Cotârlă! S-a interesat jandarmeria de câți venim, ce număr de înmatriculare are microbuzul, că o să ne aștepte la intrare în Ploiești și că să-i sune Cotârlă în momentul în care mai avem 20 - 30 de kilometri până în Ploiești! Vedeți-vă de treabă, că ajungem la intrare-n Ploiești în Petrom și parcăm și așteptăm și sună Cotârlă cum o fost înțelegerea și nu-i mai răspunde nimeni!!!

De-i așteptam, îi așteptam și-n ziua de astăzi!!! Așa că am pornit prin orașul "lupilor galbeni" și, după ce-am tot întrebat trecătorii unde-i Arena Lupilor, ajungem la stadion.

ADEVĂRU'I CĂ DONA ANDRA S-O TROTILIT UN PIC, DA NU SCRIEM AICI CĂ NU TRE SĂ VADĂ TOATĂ LUMEA!!!

În ceea ce-o privește pe Vicky Victoria Beckham, ea nu i-a spus decât la taică-so că merge în deplasare, maică-sa știind că iese în oraș, cu o bună prietenă din copilărie! DIN NEFERICIRE ÎNSĂ, CA NICIODATĂ, MĂ-SA O DAT PE DIGISPORT FIX LA ORA MECIULUI ȘI-O VĂZUT-O ÎN PLOIEȘTI!!!

Ioana Câmpeanu o avut la ea ciocolățici, Alina de la Rompetrol era cu merele, Dana Oprișan avea niște sandwichuri de parcă erau aperitive de la vreun botez, Alina cu remiul era cu chipsurile, iar Piti cu șunca de pui!

O bijuterie de stadion, ridicat anul trecut, cu o capacitate de 15 500 de locuri, în stilul stadioanelor britanice și-a celor nordice, aștepta debutul meciului. Și-am intrat și-a început meciul! Cu Claudiu Niculescu antrenor, Universitatea a prestat un joc liber, iar cele două goluri venite grație lui Gicu Grozav și-a prințului Adrian Cristea, au asigurat scorul de egalitate, 2 la 2!

Nu mică i-a fost mirarea lui Don Cotârlă care, la tribuna oficială, a stat lângă domnul Enache, Dragoș Enache!!!

La finalul meciului, 4 persoane cu fulare cu Petrolul de la tribuna oficială le-au aplaudat pe fetele noastre și le-au strigat "Bravo fetelor, ați cântat tot meciul și-ați venit până aici, felicitări", deosebiți adevărații Lupi galbeni!

Și-au cântat fetele noastre-n tribună pe tot parcursul meciului, așa încât cei de la digi, de pe marginea terenului unde-am stat ca fotograf, mi-au spus că așa ceva nu au mai văzut în viața lor, să bată 400 de kilometri o galerie de fete și că ei în meciul ăsta, doar din acest motiv, țin cu "U"! Căci "U" e o poveste, doamnelor și domnilor. Mereu săpată din deal, însă ei nu știu că "U" e o poveste nemuritoare.

Drumul spre casă a fost liniștit, am oprit la Sinaia și-am înghețat de frig, acolo-i iarnă în toată regula, nămeți de zăpadă și-un aer de Siberia!

Și s-a mai scris o filă de povestit nepoților în deosebita istorie a Universității Cluj-Napoca!

Și, să continuăm, să știți că publicația Știri Prahova, în cronica meciului Petrolul cu "U", a menționat și de suporterele lui "U" ce-au făcut deplasarea, astfel:

"La meci au asistat 1.486 spectatori, printre care și o mică galerie de 14 eleve însoțite de profesoara lor, fane ale formației clujene."

Iată linkul: http://www.stiriprahova.ro/Articole/P...

Sondajul Cronicii bestiale, la care vă rugăm să răspundeți în cartea de oaspeți a cronicii, este următorul: Cine credeți că a fost profesoara?

1) Șoferul.

2) Celălalt șofer.

3) Napy.

4) Directoarea de la Barițiu.

5) Ecaterina Teodoroiu.

Din vara anului 2003 alături de Șepcile roșii, Cronica bestială e realizată de Don Sheriff. Cronica bestială e un pamflet și trebuie tratată ca atare. La final, avem și poze:

În fotografia de sus, îmbarcarea. În cea de jos, Dona Alina și Dona Ioana, nepoata lui Remus Câmpeanu:

Și vedere de ansamblu din microbuz:

Și încă una:

Și Napy, cunoscută publicului larg drept Lavinia, pregătită să fie ultras:

Aici am vrut să oprim, d'apoi n-o vrut fetele...

Și una din cefele rămase, în Pădurea Bogății. Lămâia aia o costat un leu!!!

Și pe Valea Prahovei:

Și în tribunăăă:

Și la final:

^^^